
După ce căciula croșetată, acum mai bine de 12 ani, a fost pierdută / furată din coșul de la supermarket, am fost în situația de a mai face încă o căciula cel puțin la fel de vrednica. Caciula pierduta și-a dovedit vrednicia în cele mai aspre condiții de la noi din țară: altitudini de peste 2000 m și temperaturi de minus din cele mai crunte. Căciula mult regretată este aceasta:

Am realizat-o în *picioruș mare redus croșetat în jurul piciorușului scurt din rândul anterior, picioruș scurt croșetat în piciorul mare redus din rândul anterior* repetate alternativ pe rândul următor. Folosind această alternare practic, am dublat căciula, și astfel am făcut-o mai groasă. Pentru a rezista la vânt am dublat-o pe interior cu polar. În noiembrie 2023 am recusut polarul pe interior deoarece se desfăcuse și am mai lungit-o cu câteva rânduri. Pe porțiunea lungită am ridicat ochiuri și am tricotat cu andrele de 2,50 mm și cu fir Alize Artisan vreo 4 cm cât să ajung la polar. Mi-a fost mai ușor astfel decât să cos 4 cm de polar. Era dublată și pentru că firul 100% din lână înțepa :).
Așadar, am căutat un model de căciulă care să se ridice la înălțimea celei pierdute. Astfel, am găsit modelul ”Căciula 1898 (1898 Hat)” realizat de către Kristine Byrnes. Construcţia acestei căciuli a fost inspirată dintr-o revistă publicată în jurul anului 1910. Kristine Byrnes a câştigat concursul „Christmas at Sea” organizat anual de către The Seamen Church Institute (Institutul Bisericii ”Oamenii Mării”). Concursul are scopul de a dărui obiectele tricotate marinarilor care se află pe mare pe durata sărbătorilor de iarnă. Este o organizație religioasă din Newark, New Jersey, SUA.
În primul rând, mi-a atras atenția acest model deoarece căciula are urechiușe, ceea ce o face potrivită pentru munte și stat mult timp afară! Pe de altă parte, porțiunea care acoperă urechile și fruntea este dublată. Deci, perfectă!
Scurt rezumat personal al croiului acestei căciuli:
Îl fac pentru că urmând doar instrucțiunile scrise mi-a fost greu să mă prind cum vine tricotată această căciulă.
Caciula 1898 este formată din 2 părți: bentița și coroana căciulii. Bentița este tricotată pe drept, apoi îndoită și cusută invizbil. Coroana căciulii este formată prin ridicarea de ochiuri de pe cele două margini ale bentiței și tricotată pe rotund. Mai vizual astfel:





Pentru caciulile pe care le-am tricotat dupa acest model am folosit andrele de 4,5 mm, o croseta de 5 mm, marcatori si firul Drops Nepal. Pentru urmatoarea caciula facuta exact dupa instructiunile tiparului insa am dublat si coroana caciulii am folosit 143 de grame de fir Drops Nepal cod culoare 8905 – Ocean adanc mix:

Asadar, instructiunile traduse sunt urmatoarele cu mentiunea ca am inserat constatarile mele personale In tutorialul meu. Daca doresti poti descarca aici instructiunile fara observatiile mele personale, asa cum se regasesc in varianta originala, in engleza: https://www.crochetdecor.ro/wp-content/uploads/2025/02/Caciula-1898_Instructiuni_Traducere-Marina-Dascalescu_CrochetDecor.pdf
Căciula 1898 – designer Kristine Byrnes – instructiuni
Construcţia acestei căciuli a fost inspirată dintr-o revistă publicată în jurul anului 1910. Kristine Byrnes a câştigat concursul „Christmas at Sea” organizat anual de către The Seamen Church Institute (Institutul Bisericii ”Oamenii Mării”) care are ca scop de a dărui obiectele tricotate marinarilor care se află pe mare pe durata sărbătorilor de iarnă.
- Materiale necesare: aprox. 165 m fir de grosime medie;
- Un rest de fir pentru metoda provizorie de montare a ochiurilor. Firul trebuie sa fie de aceaşi grosime ca şi firul folosit la căciulă;
- Andrele circulare de 4,5 mm și lungi de 40 cm sau andrele cu vârf dublu, sau orice mărime necesară pentru a obţine eşantionul;
- O croşetă folosită pentru metoda provizorie de montare a ochiurilor şi/sau pentru ridicarea ochiurilor pe bentiţă;
- 2 marcatori;
- ac pentru cusut lâna, cu buclă mare;
- Eşantion: 20 ochiuri x 24 de rânduri = 10 cm în ochi pe faţă şi 20 ochiuri x 36 de rânduri în punct leneş.
Prescurtări / tehnici folosite:
- 1 creştere = tricotează în picioruşul din faţă şi din spate ale aceluiaşi ochi pentru a face 2 ochiuri dintr-un ochi;
- 1 scădere la dreapta = tricotează două ochiuri împreună (introducând adreaua de la stânga la dreapta prin buclele de pe andreaua stângă);
- 1 scădere la stânga = alunecă două ochiuri pe andreaua dreaptă introducând andreaua de la stânga la dreapta (le schimbi orientarea), le transferi înapoi pe andreaua stângă şi apoi cu andreaua dreaptă le tricotezi împreună (introducând andreaua de la stânga la dreapta).
Dimensiuni finale: 47,5 cm circumferinţă şi 20 cm adâncime.
Tricotarea bentiţei, pe drept, dintr-o parte în alta, oferă un strat dublu de punct leneş pentru a ţine de cald la urechi iar croiul extensiilor pentru urechi este foarte uşor de realizat. Apoi, marginile bentiţei sunt îndoite împreună şi sunt unite cu ajutorul unei cusături invizibile. Ulterior, se ridică ochiuri pentru a tricota căciula pe rotund.
Căciula are suficientă adâncime pentru a acoperi foarte bine fruntea iar extensiile pentru urechi se vor mula perfect pe urechi pentru a le proteja.
Ochiurile sunt alunecate ca şi cum s-ar tricota pe spate, introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga.
Pentru fiecare prim ochi de la fiecare rând firul de la ghem se ţine în spatele andrelelor. Pentru cele 3 ochiuri de mijloc alunecate pe fiecare rând pe spate, firul de la ghem se ţine în faţa andrelelor.
Numărarea rândurilor este foarte uşoară în punct leneş! Fiecare vălurel în sus, de pe faţa lucrului, reprezintă 2 rânduri de punct leneş.
1. Montarea ochiurilor
Cu ajutorul metodei provizorie se montează 27 de ochiuri, lăsând o codiţă lungă de 50 cm. (Dacă preferi să coşi obişnuit în loc să realizezi cusătura invizibilă foloseşte ce metoda doreşti pentru a monta ochiurile, dar lasă o codiţă de aceaşi lungime). Am folosit croseta de 5.00 mm mai mare decat andrelele deoarece lantisorul crosetat nu trebuie sa fie strans, adica mai mic decat largimea partii tricotate. Am crosetat 37 de ochiuri lant.
Rândul de pornire (pe spatele lucrului): 1 ochi alunecat, tricotează 11 ochiuri în punct leneş, pune un marcator, alunecă 3 ochiuri cu firul de la ghem în faţa andrelelor introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga, pune un marcator, tricoteaza 12 ochiuri în punct leneş. Toate rândurile pe spatele lucrului se lucrează în acelaşi fel.
Dupa ce se aluneca cele 3 ochiuri de mijloc, cu firul de la ghem in fata andrelelor, primul ochi dupa alunecare care se tricoteaza in punct lenes trebuie tricotat cu ochiurile de pe andreaua dreapta rasfirate. Daca nu se se rasfira ochiurile atunci linia de mijloc determinata de cele 3 ochiuri aluneate va strange si mai tare si va da senzatia in timpul purtarii ca „taie” fruntea.
2. Spatele bentitei:
- Rândul A (pe faţa lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează în punct leneş până la marcator, transferă marcatorul, tricotează cele 3 ochiuri de mijloc, trasferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
- Rândul B (pe spatele lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează până la marcator, transferă marcatorul, cu firul de la ghem în faţa andrelelor alunecă 3 ochiuri introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga, transferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
Repetă rândul A & B de 8 ori (18 rânduri în total inclusiv rândul de montare al ochiurilor şi rândul de pornire).
3. Tricotarea urechiuşei drepte:
- Rândul C (pe faţa lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează în punct leneş până la ultimul ochi înainte de marcator, realizează 1 creştere în ochiul dinaintea marcatorului, transferă marcatorul, tricotează cele 3 ochiuri de mijloc, trasferă marcatorul, în primul ochi de după marcator realizează 1 creştere, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
- Rândul B (pe spatele lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează până la marcator, transferă marcatorul, cu firul de la ghem în faţa andrelelor alunecă 3 ochiuri introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga, transferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
Repetă rândul C & B de 9 ori (45 de ochiuri; 36 rânduri în total).
- Rândul A (pe faţa lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează în punct leneş până la marcator, transferă marcatorul, tricotează cele 3 ochiuri de mijloc, trasferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
- Rândul B (pe spatele lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează până la marcator, transferă marcatorul, cu firul de la ghem în faţa andrelelor alunecă 3 ochiuri introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga, transferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
Repetă rândul A & B de 3 ori (42 de rânduri în total).
- Rândul D (pe faţa lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează în punct leneş până la ultimele două ochiuri dinainte de marcator, realizează 1 scădere la dreapta,transferă marcatorul, tricotează cele 3 ochiuri de mijloc, trasferă marcatorul, realizează 1 scădere la stânga, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
- Rândul B (pe spatele lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează până la marcator, transferă marcatorul, cu firul de la ghem în faţa andrelelor alunecă 3 ochiuri introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga, transferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
Repetă rândul D & B de 9 ori (27 de ochiuri, 60 de rânduri în total).
Diagrama bentitei pana in acest punct arata astfel:

4. Tricotarea părţii centrale a bentiţei (fruntea):
- Rândul A (pe faţa lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează în punct leneş până la marcator, transferă marcatorul, tricotează cele 3 ochiuri de mijloc, trasferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
- Rândul B (pe spatele lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează până la marcator, transferă marcatorul, cu firul de la ghem în faţa andrelelor alunecă 3 ochiuri introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga, transferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
Repetă rândul A & B de 24 ori (108 rânduri în total).
5. Tricotarea urechiuşei stângi:
- Rândul C (pe faţa lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează în punct leneş până la ultimul ochi înainte de marcator, realizează 1 creştere în ochiul dinaintea marcatorului, transferă marcatorul, tricotează cele 3 ochiuri de mijloc, trasferă marcatorul, în primul ochi de după marcator realizează 1 creştere, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
- Rândul B (pe spatele lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează până la marcator, transferă marcatorul, cu firul de la ghem în faţa andrelelor alunecă 3 ochiuri introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga, transferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
Repetă rândul C & B de 9 ori (45 de ochiuri; 126 rânduri în total).
- Rândul A (pe faţa lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează în punct leneş până la marcator, transferă marcatorul, tricotează cele 3 ochiuri de mijloc, trasferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
- Rândul B (pe spatele lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează până la marcator, transferă marcatorul, cu firul de la ghem în faţa andrelelor alunecă 3 ochiuri introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga, transferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
Repetă rândul A & B de 3 ori (132 de rânduri în total).
- Rândul D (pe faţa lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează în punct leneş până la ultimele două ochiuri dinainte de marcator, realizează 1 scădere la dreapta,transferă marcatorul, tricotează cele 3 ochiuri de mijloc, trasferă marcatorul, realizează 1 scădere la stânga, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
- Rândul B (pe spatele lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează până la marcator, transferă marcatorul, cu firul de la ghem în faţa andrelelor alunecă 3 ochiuri introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga, transferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
Repetă rândul D & B de 9 ori (27 de ochiuri, 150 de rânduri în total).
6. Spatele bentiţei – încheiere:
- Rândul A (pe faţa lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează în punct leneş până la marcator, transferă marcatorul, tricotează cele 3 ochiuri de mijloc, trasferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
- Rândul B (pe spatele lucrului) = 1 ochi alunecat, tricotează până la marcator, transferă marcatorul, cu firul de la ghem în faţa andrelelor alunecă 3 ochiuri introducând andreaua în ochi de la dreapta la stânga, transferă marcatorul, tricotează în punct leneş până la finalul rândului.
Repetă rândul A & B de 9 ori (168 rânduri în total).
Nu tăia firul. Realizează coaserea invizibilă a celor două capete sau coase-le folosind codiţa lăsată la început. Ascunde capătul de fir. In tutorialul meu „Sosete tricotate de la elastic la varf” la minutul 1:27:37 gasesti modul in care realizez aceasta coasere invizibila.
Îndoaie în jumate de-a lungul ochiurilor alunecate de pe mijlocul bentiţei. Ridică ochiuri de pe interiorul şi exteriorul bentiţei simultan pentru a le uni. Pornind de la partea dinspre tine, alunecă andreaua (sau o croşetă) printr-o buclă de pe exteriorul bentiţiei şi printr-o buclă de pe marginea interioară a bentiţei, agaţă firul de la ghem şi trece-l prin cele 2 bucle. Acest ochi va uni interiorul şi exteriorul bentiţei. Pune ochiul pe andreaua din dreapta.
Continuă ridicarea ochiurilor pe cercul bentiţei până când ai 84 de ochiuri ridicate. Ridicarea ochiurilor trebuie sa fie lejera ca altfel va strange si caciula se va ridica in sus. Daca ridici ochiurile cu croseta foloseste o croseta de 5,5 mm, daca ridici ochiurile cu andreaua fa-o lejer si nu strange.
Pune un marcator pentru a indica începutul rândului (la cusătura din spate).
Tricotează pe rotund până când căciula va măsura 12,5 cm de la marginea de jos (fără urechiuşă = fără extensia care acoperă urechea).
7. Coroana căciulii (scăderile pentru formarea coroanei):
Rândul 1 (scădere): *Tricotează 10 ochiuri, realizează 1 scădere la dreapta.* repetă * * până la finalul rândului (77 ochiuri).
Rândul 2 şi 3: tricotează toate ochiurile (77 ochiuri).
Rândul 4 (scădere): *Tricotează 9 ochiuri, realizează 1 scădere la dreapta.* Repetă * * până la finalul rândului (70 ochiuri).
Rândul 5 şi 6: tricotează toate ochiurile (70 ochiuri).
Rândul 7 (scădere): *Tricotează 8 ochiuri, realizează 1 scădere la dreapta.* Repetă * * până la finalul rândului (63 ochiuri).
Rândul 8: tricotează toate ochiurile (63 ochiuri).
Rândul 9 (scădere): *Tricotează 7 ochiuri, realizează 1 scădere la dreapta.* Repetă * * până la finalul rândului (56 ochiuri).
Rândul 10: tricotează toate ochiurile (56 ochiuri).
Rândul 11 (scădere): *Tricotează 6 ochiuri, realizează 1 scădere la dreapta.* Repetă * * până la finalul rândului (49 ochiuri).
Rândul 12: tricotează toate ochiurile (49 ochiuri).
Rândul 13 (scădere): *Tricotează 5 ochiuri, realizează 1 scădere la dreapta.* Repetă * * până la finalul rândului (42 ochiuri).
Rândul 14: tricotează toate ochiurile (42 ochiuri).
Rândul 15 (scădere): *Tricotează 4 ochiuri, realizează 1 scădere la dreapta.* Repetă * * până la finalul rândului (35 ochiuri).
Rândul 16: tricotează toate ochiurile (35 ochiuri).
Rândul 17 (scădere): *Tricotează 3 ochiuri, realizează 1 scădere la dreapta.* Repetă * * până la finalul rândului (28 ochiuri).
Rândul 18: tricotează toate ochiurile (28 ochiuri).
Rândul 19 (scădere): *Tricotează 1 ochi, realizează 1 scădere la dreapta.* Repetă * * până la finalul rândului (21 ochiuri).
Rândul 20: tricotează toate ochiurile (21 ochiuri).
Rândul 21 (scădere): *Tricotează 1 ochi, realizează 1 scădere la dreapta.* Repetă * * până la finalul rândului (14 ochiuri).
Rândul 22: realizează câte 1 scădere la dreapta de 7 ori (7 ochiuri).
Respectand intocmai instructiunile autoarei, am ajuns la concluzia ca urechile vin prea spre fata. Prin urmare, spatele bentitei (punctul 2 si 6 din instructiuni) l-am restrans, repetand cele doua randuri A si B de 7 ori. Pentru frunte ar fi optionala introducerea unei repetitii sau doua in plus, intru-cat reducem numarul la spate si avem totusi nevoie de circumferinta => ce reducem la spate (inainte de urechi) punem la frunte (intre urechi).
Spor la treaba!
Marina



Multumesc frumos pt explicatii!😘Voi incerca sa o tricotez dupa explicatiile tale! Inca o data, felucitari pt proiect💐
Va multumesc cu mare bucurie! Sper sa va placa proiectelul! Spor la treaba! Daca apar nelamuriri sunt aici!