Publicat pe

Cum Să Descrețești un Fir Folosit?

Ți s-a întâmplat să lucrezi (să croșetezi sau să tricotezi) la un proiect și să-l abandonezi? Apoi să-l reiei și să te răzgândești, că defapt nu mai vrei să faci un pulovăr ci o vestă?

Sau să vrei să desfaci un obiect mai vechi și să recuperezi firul, pentru că ți-a venit o super idee cu firul ăla?

Da, cu toate am trecut prin asta! Și DA, vrem să recuperăm firul respectiv pentru că:

O doamnă niciodată nu discută despre stocul ei de fire
O doamnă niciodată nu discută despre mărimea stocului ei de fire.

…. și niciodată nu ne ajung firele pe care le avem!

Răsfoind o veche carte de croșetat, de-a noastră românească, am găsit această metodă pentru a descreți un fir folosit dintr-un obiect mai vechi sau cu alte cuvinte, cum să facem ca un fir folosit să-și recapete aspectul drept, fără onduleruri după deșirare.

Pașii sunt următorii:

1. Se înfășoară firul deșirat pe un borcan sau o sticlă. Eu zic că cel mai bine merge pe sticlă (adică să nu fie din plastic). Dacă folosim o sticlă de 1/2 l atunci înfășurăm în jur de 25 – 50 g, iar dacă folosim o sticlă de 1 l, circa 75 – 100 g. Cantitatea se poate echivala dacă folosești borcan, adică un borcan de 350 ml ar fi echivalentul sticlei de 1/2 l, iar borcanul de 800 ml ar fi echivalentul sticlei de 1 l.

Cum sa indrepti un fir folosit

2. Sticla cu firul înfășurat se bagă într-un vas cu apă caldă și se ține 2 – 3 minute. Trebuie să te asiguri că sticla stă scufundată în totalitate în apă.

3. Se scoate sticla din apă, umple-o cu apă fierbinte și așeaz-o lângă o sursă de caldură. Se lasă până a doua zi, verificând ca atunci când apa se răcește să fie înlocuită cu apă fierbinte.

Recuperarea unui fir folosit

A doua zi firul va fi în totalitate uscat și îl poți face ghem.

Tot în această situație, când ai un fir rezultat din deșirarea unui obiect mai vechi, înainte de a-l refolosi îl speli cu apă călduță în care adaugi un vârf de cuțit de sare de bucătărie și o lingură de oțet, pentru a preveni decolorarea firului. De asemenea, adaugi oțet și în apa în care clătești/limpezești.

 

Spor la lucru!